II.2  Antichitatea

            Ţara Lăpuşului a reprezentat din cele mai vechi timpuri un spaţiu în care s-au dezvoltat aşezări umane care au transmis până azi numeroase elemente de cultură materială şi spirituală.

Zona nu a atras atenţia specialiştilor în arheologie până la sfârşitul secolului al XIX-lea, după care a devenit o zonă de interes în special pentru studiul epocii bronzului.

În ultimii 30 de ani în zonă au fost descoperite peste 40 de depozite de bronzuri şi mai mult de 250 de bronzuri izolate, precum şi ceramică aparţinând culturii Suciu de Sus. Cultura Suciu de Sus are un areal foarte vast de răspândire ce depăşeşte teritoriu de nord-vest a României (în vest Ungaria şi Ucraina în nord) şi în interior judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Cluj.

La Suciu de Sus la locul numit „Poduri din Coastă” s-a descoperit un cimitir cu morminte de incinerare, datând din perioada bronzului mijlociu şi dovedind statornicia aşezărilor până azi.

Un punct arheologic important în care se fac săpături şi azi de peste 30 de ani sub îndrumarea cercetătorului C. Kocsö de la Muzeul Judeţean Maramureş, se află în hotarul comunei Lăpuş. La 1 km de vatra localităţii Lăpuş în apropiere de şoseaua Târgu Lăpuş – Băiuţ a fost dezvelită o necropolă tumulară cu 70 de morminte de la începutul epocii fierului. În cadrul descoperirilor arheologice de aici au fost scoase la iveală, fragmente ceramice, vetre de incineraţie, un fragment de lamă de pumnal, un topor cu disc, 392 bucăţi de mărgele de aur de formă sferoidală, ceşti cu toartă supraînălţată şi cea mai importantă piesă un celt

Descoperirile arheologice au permis identificarea unui grup cultural cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de Grupul Lăpuş sau Cultura Lăpuş.

Realizând o analiză comparativă a celor două culturi Suciu de Sus şi Lăpuş m-au dus la concluzia că grupul Lăpuş poate fi considerat o nouă etapă în dezvoltarea culturii Suciu de Sus specifică epocii bronzului în timp ce prima are elemente clare de trecere la prima vârstă a fierului.   

I. Kadar în aceeaşi monografie aminteşte şi alte descoperiri făcute în zonă în 1898 de către Temesvary Ianos a unui baltag de luptă în localitatea Peteritea şi a unor mărgele de bronz în localitatea Ungureni.Fenomenul de generalizare a metalurgiei fierului, de folosire a roţii olarului, intensificarea relaţiilor de schimb sunt doar câţiva factori care au contribuit la apariţia condiţiilor obiective pentru crearea unui stat centralizat.

În timpul regelui Burebista statul dac se întindea până la Vilna cuprinzând şi Maramureşul de azi. Pentru această perioadă lipsesc descoperirile arheologice pentru zona Lăpuşului comparativ cu restul judeţului Maramureş.

Cucerirea romană din 106 şi crearea Provinciei Dacia a lăsat depresiunea Lăpuşului în afara limesului roman dar foarte aproape de graniţa cu partea romană.

Lăpuşul nu a fost străin de luptele dintre daci şi romani în condiţiile în care romani au ocupat valea Someşului. În 172 a existat un conflict între romani şi dacii liberi „care ieşind din pădurile seculare din jurul Lăpuşului de azi au zdrobit oastea romană ucigând pe comandantul acestora, Marcus Claudius Fronto”. Victoria a fost efemeră pentru că romanii au reocupat zona Someşului şi au fost construite trei castre mari: Gherla, Căşei şi Tilişua, situate la aproximativ 50 km de râul Lăpuş. Probabil în acest context al conflictelor dintre daci şi romani a fost construită Cetatea Lăpuşului, (localizată în apropierea cimitirului) a cărei ruine s-au păstrat până în perioada interbelică.

Între dacii liberi din zonă şi cei aflaţi sub ocupaţie romană au existat legături materiale şi spirituale, cei din urmă influenţând cultura dacilor grăbind procesul de romanizare.

Retragerea aureliană (271-275) au lăsat zona în calea migratorilor dintre care au pătruns grupuri mici de slavi. De la slavi au fost păstrate un anumit număr de cuvinte cât şi nume de familii: Bogdan, Iuga şi Paşca (ultimele două sunt foarte răspândite în zonă).

Prezenţa migratorilor în spaţiul daco-roman şi în cel al dacilor liberi anunţă trecerea societăţii la epoca medievală.