VII. 2 Obiceiurile calendaristice

Obiceiurile calendaristice reflectă relaţia om-natură, în perspectivă cosmică, în conexiunea cu timpul şi spaţiul. Fiecare etapă a anului era însoţită de ritualuri şi rituri cores­punzătoare, referitoare la fertilitate, prosperitate, bunăstarea omului, în parte regăsindu-se şi astăzi în satele lăpuşene.

Obiceiurile cu caracter agrar sunt mai puţin numeroase în Lăpuş decât în zone cu caracter puternic agricol.

În multe sate din zona Lăpuş, terminarea seceratului constituia un eveniment sărbătorit prin împletirea, unei „cununi de grâu” din ultimele spice secerate, busuioc şi  flori de câmp. Cu acest prilej se făcea şi un „steag”' din spice, busuioc şi flori. Cununa si steagul erau duse cu alai de pe ogor până în sat de o fată şi de un flăcău.  Cununa era păstrată până la recolta următoare, iar în casa gazdei de clacă se încingea o mare horă..

Obiceiurile  de iarnă  celebrau  solstiţiul  de  iarnă,  prilejuind o   serie  de _ manifestări   tradiţionale : colindatul, la care participa întreaga colectivitate, ieşitul fetelor la joc (fenomen cu semnificaţii profunde pe plan biologic,  social  si  cultural)  etc.

În cadrul obiceiurilor de iarnă, în Lăpuş întâlnim unele manifestări pentru prevestirea 'vremii pentru anul următor Astfel , în noaptea de Anul Nou se împărţea o ceapă în 12 foi, se punea o cantitate egală de sare şi se lăsa până a doua zi dimineaţa, care foi erau mai umede anunţau luni ploioase , iar cele în care sarea  s-a păstrat  vor fi secetoase.. Tot în aceeaşi noapte fetele încercau  să-şi afle "înfăţişarea viitorului soţ prin alegerea pe întuneric a unui par din gard (după forma căruia se aprecia că bărbatul - va fi înalt, scund, drept, gârbovit etc.)  

Un loc aparte îl constituie colindatul. În repertoriu  colindelor întâlnim variante ale Mioriţei, baladei Meşterului Manole sau acea colindă  despre fiul blestemat de mamă , metamorfozat în cerb..

Printre obiceiurile calendaristice din zonă, manifestarea cea mai interesantă prin unicitatea ei este jocul dramatic Constantinul, jucat în cadrul sărbătorilor de Anul Nou. Această piesă, de teatru popular a fost jucată pînă la pri­mul război mondial de către minerii români din Cavnic, de unde s-a răspândit şi la  Lăpuş, dar există şi ipoteza răspândirii prin intermediul  Cronicii lui  Şincai. .

Domnul  profesor Vasile Latiş a  cules din Cufoaia, de la mama sa (în virată de 75 de ani), o variantă care atestă până astăzi prezenţa baladei în zonă. De altfel, cercetările au arătat că au circulat în zonă şi alte variante ale baladei. Fiind încă nepublicată, transcriem aici varianta culeasă la Cufoaia : „Brâncoveanu Constantin, / Brună (? Boier) vechi şi domn creştin, / De averi el tot strângea / Turcii rău îl pizmuia. / Intr-o joi de dimineaţă, / Scurtarea lor de viaţă, / Turcii că-i înconjura / Pă tuspatru îi prindea / Şi-i ducea la Turnu Mare / Ce se-nalţă lângă zare, / Unde zac feţe domneşti / Şi sori (? soli) mari împărăteşti. / Atunci turcii-l întreba : / Brîncovene Constantine / Boier şi domn creştine / Trei fe­ciori tu doară ai. / Cu zile vrei să-i ai, / Lasă-ţi legea creştinească / Şi te dă la cea turcească. / Eu legea nu mi-oi lăsa / Până capu sus mi-a sta. / Atunci turcii că-l prindea / Pe fe­ciorul cel mai mare, / Capu jos îi reteza. / Brâcoveanu greu ofta: /Doamne, fie voia ta ! / Apoi iară întreba: / Trei feciori tu ai avut / Şi pe unul l-ai pierdut. / Numai doi ţi-o mai rămas / Cu zile de vrei să-i laşi / Lasă-ţi legea creştineasca / Şi te dă la cea turcească. / Eu legea nu mi-oi lăsa / Pînă capu sus mi-a sta. / Atunci turcii că-l prindea / Pe fecioru mijlo­ciu / Cu păr neted şi gălbiu. / Capu jos ii reteza. / Brânco­veanu greu ofta: / Doamne, fie voia ta! / Dar cel mic tot plângea, / Brâncoveanu aşa zicea: / Taci, drăguţule, nu plânge, / Inima în piept nu-mi frânge, / Taci şi mori în legea ta / Că ceruri îi căpăta. / Atunci turcii-l întreba: / Brîncovene Cons­tantine, / Trei feciori tu ai avut / Şi pe doi ţi-ai pierdut, / Numa unu ţi-a rămas / Cu zile de vrei să-l laşi / Lasă-ţi le­gea creştinească / Şi te dă la cea turcească, / Eu legea nu mi-oi lăsa / Până capu sus mi-a sta. / Atunci turcii că-l prin­dea / Pe fecioru cel mai mic. / Capu jos i-l reteza. / Brânco­veanu greu ofta / Şi pe ei se arunca / Şi din gură-i blestema: /Dare-ar bunu Dumnezeu / Să fie pe gându, meu, / Să vă ştergeţi pe pământ / Cum se şterg norii de vânt. / Să n-aveţi loc de îngropare / Nici copii de sărutare. / Atunci turcii că-l prindea / îl bătea şi-l căznea / Până viaţa şi-o da. Varianta aceasta, spre deosebire de variantele cunoscute în Oltenia şi Muntenia, arată cum creatorii populari din zonă au cântat uciderea lui Constantin Brâncoveanu potrivit cu structura, stilul şi formele baladelor transilvănene. 

Dintre obiceiurile legate de viaţa păstorească, Răscolul (echivalentul Sâmbrei) se practică aici în forme tradiţionale, fără a fi căpătat caracterul instituţionalizat al obiceiului din Ţara Oaşului. Obiceiul are străvechi rosturi economice şi ju­ridice legate de creşterea animalelor., îl mai putem întâlni în localităţile limitrofe (Rogoz şi Răzoare). La data stabilită, se „împreunau” turmele gospodarilor, era măsurată cantitatea de lapte a oilor, pentru a se putea calcula cantitatea de pro­duse pe care urmau să te primească în timpul verii. Acum erau angajaţi şi ciobanii şi se stabileau convenţiile cu carac­ter economic. Răscolul marchează începerea unei etape în calendarul agro-postoral. Tot Răscol se numeşte în zonă si momentul despărţirii turmelor, când se întorc toamna de la munte.