VII. 3 Portul popular

 

Portul popular constituie un gen aparte în cadrul artei populare, exprimând specificul etnic şi zonal, concepţia de viaţă a unei comunităţi sau naţiuni, situaţia economică şi socială, interferenţele culturale etc. Imaginea asupra portului popular se face prin abordarea lui sub diverse as­pecte - funcţional, estetic, semantic -, ţinând seama de ponderea fiecăruia în cadrul unei anumite comunităţi la un moment dat.

Portul popular este rezultatul unei creaţii colective în­delungi, reflectând specificul naţional şi zonal într-o perioadă determinată. Înţelegerea lui fiind posibilă numai în cadrul unui anumit context.

În cercetarea portului popular din zona Lăpuş s-a por­nit de la ideea că fiecare piesă componentă este similară din punct de vedere morfologic cu alte piese de port românesc.

În adoptarea unor piese de port popular sau în transfor­marea celor vechi sunt implicate în primul rând fondul tra­diţional, apoi un fond mai recent, intermediar, constituit în primele decenii ale secolului al XX-lea, integrat fondului arhaic, şi unul actual, exprimând noile relaţii social-economice.

Pe parcursul timpului, semnificaţia pieselor componente, importanţa lor s-au schimbat, transformând piese de sărbă­toare în vesminte cotidiene

Portul popular din zona Lăpuşului răspunde unei nece­sităţi practice, utilitare, dar şi unei necesităţi culturale, care reflectă aspecte socializate ale relaţiilor umane sau este aso­ciat unor rituri sociale, în cadrul unui grup constituit din punct de vedere geografic, istoric, cultural.

Din punct de vedere morfologic, portul femeiesc din Lăpuş se încadrează tipului cu cămaşă încreţită la gât şi cu două zadii, iar portul bărbătesc celui cu cioareci sau gaci şi cu cămaşă dreaptă.

Cele mai vechi piese de port lăpuşean păstrate în colecţiile mu­zeale provin de la începutul secolului al XIX-lea, fapt dato­rat pe de o parte perisabilităţii materialelor din care sunt lucrate, iar pe de altă parte lipsei de preocupări pentru cer­cetarea şi colecţionarea obiectelor de artă populară în peri­oade mai îndepărtate.

Costumul femeiesc.

Găteala capului a constituit unul dintre aspectele impor­tante ale portului popular din zonă, atât prin piesele care o compun, cât si prin implicaţiile lor în raport cu valori sociale şi morale ale civilizaţiei populare tradiţionale româneşti. Acest aspect s-a păstrat până la începutul secolului XX după care a dispărut din zonă.

In zona Lăpuşului, ca şi în alte zone ale ţării, pieptă­nătura varia în funcţie de vârstă şi stare civilă.

Fetiţele poartă o basma înflorată legată sub bărbie, fetele îşi acoperă părul tot cu o basma colorată, femeile  căsătorite  poartă   „năframă  de  nevastă”,  legată la spate, iar bătrânele basma din caşmir  sau din lână mai groasă.

Cămaşa, socotită pe drept cuvânt piesă definitorie a cos­tumului românesc, este una dintre cele mai interesante com­ponente ale portului din Lăpuş.

Cămaşa purtată în tot cursul secolului al XIX-lea se în­cadrează în tipul de cămaşă încreţită la gât. Faţa si spatele sunt croite fiecare dintr-o lăţime şi jumătate de pânză, pornind de la gât până în talie.

Cele două mâneci, pieptul şi spatele se încreţesc împreună pentru a forma gura cămăşii, după ce sub braţ se adaugă câte un mic pătrat de pânză (denumit „puiuţ”) care permite mişca­rea. Deasupra creţurilor din jurul gâtului se montează o ben­tiţă îngustă, aşa-zisul guler. Gura cămăşii este în spate şi se încheie cu un nasture.

Ceea ce conferă o notă particulară cămăşii din Lăpuş este ornamentul de pe piept, de formă trapezoidală, cusut pe cre­ţuri, asemănător celui din Munţii Apuseni. Motivele de bază, realizate în multe variante, sunt rombul şi X-ul. Acest tip de cămaşă, purtat până la începutul secolului al XX-lea în mod frecvent, este cunoscut sub numele de „cămaşă rumânească cu chiept tras" sau „cămaşă cu chiept pe creţele" .

Sub influenţa zonei Codru, în structura cămăşilor speci­fice Lăpuşului apar la un moment dat elemente noi. Se in­troduce la partea superioară a mânecii un dreptunghi din pânză încreţit mărunt, pe muchiile căruia se coase o friză de motive geometrice compuse armonios în alternanţă de negru şi roşu.

O influenţă recentă din Ţara Oaşului a contribuit la pre­luarea şi generalizarea unui nou tip de cămaşă în portul fe­meiesc din Lăpuş. Cămaşa cu plătea (numită „lengher") a fost adaptată însă tradiţiei lăpuşene. Faţă de cămaşa din Oaş, la cămaşa cu lengher din Lăpuş plăteaua cu ornamente împre­jur este modificată, deschizându-se în faţă şi păstrând orna­mentele tradiţionale de pe mâneci.

Făcând o analiză a modului cum a evoluat cămaşa femeiască din Lăpuş constatăm că influenţele interzonale şi orăşe­neşti s-au manifestat cu mai multă acuitate după al doilea război mondial. În cadrul acestor influenţe, cel mai puternic se resimte aceea din Năsăud, datorită căreia cămăşile cusute cu fodori mari şi forme peste cot au fost înlocuite de că­măşile cu mâneci mai strâmte (pentru zilele de lucru) şi de cămăşile cu mâneci largi, cu broderie bogată pe umăr şi râuri de-a lungul, asemănătoare celor purtate în Bârgău şi în Mol­dova (pentru zilele de sărbătoare).

Pânza cămăşilor din Lăpuş este din bumbac, ţesută în două iţe. Poalele cămăşilor au fost lucrate din pânză de tort cu bumbac pentru zilele de lucru sau numai din bumbac pentru zilele de sărbătoare.

Deasupra poalelor, femeile din Lăpuş au purtat două zadii, una în faţă şi alta în spate. La cămaşa cu piept pe creţele se purtau două zadii cu acelaşi model în faţă şi în spate, petrecute puţin una peste alta în talie, lăsând să se vadă în partea de jos albul poalelor.

Culoarea de fond a zadiei este bleumarin („mnieriu”) la piesele mai vechi sau negru la cele mai noi. Partea de jos este ornamentată cu alesături policrome dispuse pe mai multe registre grupate de o parte şi de alta a unui registru cen­tral. Motivele geometrice sunt specifice zadiilor mai vechi,, cele florale şi zoomorfe stilizate, alese „în lăturoi”, cu ur­zeala ascunsă, fiind specifice pieselor recente.

Culorile tradiţionale de bază sunt roşul şi portocaliul care se detaşează pregnant pe fondul închis al ţesăturii.

În costumul popular din Lăpuş se resimte, în ceea ce priveşte zadiile, o puternică influenţă năsăudeană, apar în cromatica zadiilor culori noi (verde, roz, violet).

În cadrul evoluţiei fireşti a portului din zonă, în de­cursul timpului a avut loc şi o altă modificare şi anume în­locuirea zadiei din faţă printr-un şorţ.

În sezonul rece, peste cămaşă se poartă pieptarul înfun­dat, de culoare albă în secolul trecut şi neagră în prezent. Pe piept şi pe spate, creatorul popular a imaginat în broderii policrome ghirlande de flori. Piepta­rele pentru bătrâne au o decoraţie florală mai simplă, iar cele pentru fete ghirlande bogate de flori cusute cu mătase roşie, portocalie, violet, verde. Talia este marcată printr-o bordură îngustă cusută, dedesubtul căreia se mai brodează câteva grupuri de ornamente florale.

În zilele reci de iarnă, deasupra pieptarului se poartă su­manul din pănură de culoare albă, sură sau neagră.

Încălţămintea obişnuită în trecut erau opincile pentru zile de lucru şi cizmele negre sau roşii pentru cele de sărbătoare.

Podoabele purtate în Lăpuş sunt puţine, dar variate ca formă şi culoare: panglici colorate purtate în păr, mărgele, „zgărzi” simple sau cu colţuri lucrate din mărgele policrome, cu modele geometrice, florale sau zoomorfe, şi „barşoane" purtate la gât de fete şi femeile tinere.

Costumul bărbătesc

În componenţa costului bărbătesc un loc aparte îl reprezintă pălăria (clopul) şi căciula (cuşma) În secolul nostru s-a adoptat pălăria de tip năsăudean, cu boruri drepte şi calotă rotundă. În jurul pălă­riei, în locul panglicii se punea un barşon din mărgele late

Forma şi culoarea căciulii au constituit însemne sociale în Lăpuş. Iarna, nemeşii purtau căciulă rotundă din blană neagră de miel, în timp ce iobagii purtau căciulă înaltă, albă sau neagră. Treptat, această diferenţiere a dispărut, toţi băr­baţii purtând cuşmă neagră.

Cămaşa bărbătească din Lăpuş este lucrată din pânză de bumbac sau de bumbac şi tort, ţesută în două iţe.

În primele decenii de după al doilea război mondial, că­măşile bărbăteşti au suferit modificări, ca şi cele femeieşti. Părţile componente ale cămăşii, faţa şi spatele, încep să fie puternic încreţite în jurul gulerului, formând admirabile mo­dele cusute cu alb. Bentiţa de la gât este înlocuită cu un gule­raş întors, cu motive florale cusute în. mai multe culori, ca şi manşetele şi umerii cămăşii.

Izmenele scurte până la jumătatea gambei, având fiecare parte croită din câte o lăţime şi jumătate de pânză de bumbac cu cânepă şi cu un triunghi montat la îmbinarea celor două părţi, au, datorită lărgimii, aspectul unor poale plisate..

Iarna se poartă cioareci din pănură albă, groasă ţesută în patru iţe şi dată la piuă.

Cămaşa se poartă pe deasupra pantalonilor de către bătrâni care încing cureaua pe   dedesubt. 

Încălţămintea specifică se compune din obiele şi opinci, cizme iar mai recent bocanci şi pantofi.

Semantica pieselor de port tradiţionale este legata nemij­locit de sistemul de credinţe şi modele de gândire care au format mentalitatea spaţului tradiţional lăpuşean.

În prezent, toate piesele de port tradiţional au suferit schimbări de structură. Cămaşa femeiască „cu chiept” este purtată doar de bătrâne ori se mai găseşte doar în lăzi, ca si zadiile „minierii” sau negre; pieptarele înflorate se poartă din ce în ce mai rar ; bărbaţii tineri au părăsit cioarecii şi clopul cu zgărzi, adoptând pantalonii de oraş purtaţi cu că­maşă tradiţională şi pălărie obişnuită. Lăzile de zestre ale familiilor lăpuşene păstrează astăzi un bogat inventar din punct de vedere al costumelor care se poartă într-un număr extrem de mic de către bătrâni şi tineri în special de Rusalii.